Dec 16, 2017 Last Updated 5:18 PM, Oct 29, 2016

Despre intelepciune

Published in Local
Read 1974 times
Rate this item
(1 Vote)
Tagged under

El (sau ea) are minte, dar nu este cu picioarele pe pământ”. Ai auzit vreodată spunându-se
despre cineva aşa ceva? Ce înseamnă aceasta?
Te-ai gândit vreodată la o persoană mai în vârstă, poate la un bunic sau o bunică, că are
multă înţelepciune? Înţelepciunea şi bunul simţ sunt similare.

Când spunem despre cineva că este înţelept, acea persoană pare să ştie ce e bine de făcut,
tot timpul. Când spunem despre cineva că este cu picioarele pe pământ, acea persoană îşi foloseşte
cunoştinţele sau priceperea sa, pe care le aplică la viaţa de zi cu zi. Înţelepciunea  e practică ne
în viaţa cotidiană. 

 Demonstrăm că suntem înţelepţi când folosim cunoştinţele, aplicându-le în viaţă. Nu este suficient
să ştim cum se fac anumite lucruri, trebuie să folosim acele informaţii pentru a trăi cum se cuvine.

S-ar putea să ştiu că fumatul sau drogurile nu sunt bune pentru mine, dar până
nu transfer cunoştinţele în practică şi nu mă feresc de obiceiurile dăunătoare, nu dovedesc că
sunt înţelept.
   Biblia ne spune că înţelepciunea vine din cunoaşterea lui Dumnezeu. Chiar şi cei tineri
pot deveni înţelepţi şi pot creşte în înţelepciune. Proverbele 9:10 spune: „Începutul înţelepciunii
este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor, este priceperea.”
   Înţelepciunea este un dar pe care noi îl cerem de la Dumnezeu. Iacov 1:5 spune: „Dacă
vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu
mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” Cunosc un om care a început să se roage pentru
înţelepciune la o vârstă fragedă. Deseori se ruga: „Doamne, dă‑mi înţelepciune. Arată-mi
ce să fac!” Mai târziu, el a simţit că Dumnezeu îl cheamă să se dedice în întregime lucrării. A
devenit un pastor înţelept care a condus pe mulţi oameni în prezenţa Domnului.
Când Solomon a devenit împărat peste Israel, Dumnezeu i S-a înfăţişat şi i-a spus: „La Gabaon,
Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea, şi Dumnezeu i-a zis: «Cere ce vrei să-ţi dau.»”(1
Împăraţi 3:5)

  Solomon ar fi putut să-I ceară lui Dumnezeu bogăţii, slujitori sau orice altceva ce
îşi dorea, însă el a decis să-I ceară lui Dumnezeu înţelepciune să poată conduce poporul lui Israel.
Dumnezeu i-a răspuns rugăciunii lui Solomon, dându-i înţelepciune şi de asemenea, El l-a
binecuvântat în multe alte feluri. Înţelepciunea se câştigă ascultând de Cuvântul
lui Dumnezeu. În pilda despre omul care şi-a zidit casa pe stâncă şi cel care şi-a zidit-o pe nisip
(Matei 7:24-27), Isus îi compară pe cei care ascultă şi împlinesc cuvintele Domnului, cu omul
înţelept care şi-a zidit casa pe stâncă. Să împlineşti poruncile Domnului este cea mai bună temelie
pentru vremea când furtunile şi vremurile grele vin în viaţa noastră. Cei neînţelepţi sunt cei care
aud adevărul, însă nu construiesc pe temelia cuvintelor Domnului Isus. Când vine încercarea,
ceea ce au construit se dărâmă.
  Pasajul din Luca 2:40 ne prezintă copilăria Domnului Isus: „Iar Pruncul creştea şi se întărea;
era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.” În Luca 2:52 citim: „Şi Isus creştea
în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.”
Nu eşti niciodată prea tânăr să te rogi pentru a primi înţelepciune. Cere-I lui Dumnezeu
înţelepciune ca să faci diferenţa între bine şi rău. Cere-I înţelepciune ca să poţi să‑ţi trăieşti
viaţa pentru slava Sa. Cere-I înţelepciune pentru a-i încuraja pe alţii atunci când sunt răniţi şi
pentru a-i conduce pe cei de lângă tine la Isus.
   O rugăciune sinceră pentru înţelepciune este acea rugăciune la care Dumnezeu răspunde.

Last modified on Domenica, 24 Gennaio 2016 12:54
WebMaster

Hi my name is Bidu Liviu and I wish you welcome on Biserica Crestina d.ev. Torino .

Website: www.bceto.org

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.Basic HTML code is allowed.

Cele mai citite

Sarbatoarea roadelor

25 Ott 2016 Din Biserica

Invierea Lui Isus

30 Mar 2013 Local

Despre intelepciune

14 Gen 2013 Local

Utilizatori Online

Abbiamo 14 visitatori e nessun utente online